Consultanță

Este prima etapă valabilă în orice proiect de design și poate rămâne la acest nivel atunci când ai o locuință deja mobilată, în care ai trăit o perioadă, dar ai schimba ceva pentru a o face să se simtă ca acasă; sau te-ai mutat recent într-un spațiu care până de curând a fost al altcuiva și nu te reprezintă; sau ți-ai mărit familia și nu mai încăpeți unii de alții, dar nici buget de a vă muta nu aveți; sau stai în chirie și ai anumite limitări la dat găuri sau investit în ceva ce nu e al tău; sau ai un spațiu gol și prea multe idei care nu se leagă într-un concept coerent de locuință.

Exemplele pot continua pentru că proiectele diferă în funcție de oameni, de spațiu și de posibilități, dar ca idee generală, dacă apare gândul că aș face ceva frumos sau care să mă reprezinte în locuința sau spațiul în care îmi desfășor activitatea, dar nu știu de unde să încep, eu zic că putem începe cu o conversație.

În acest caz, scopul meu ca și designer este să analizez contextul, dorințele, bugetul și să vă sfătuiesc într-o discuție deschisă, de preferat la locație, care ar fi soluția plauzibilă, funcțională pentru cazul vostru. Ca și avertisment, sunt foarte pasionată de acest domeniu și de oameni, și am tendința să ambalez cunoștințele acumulate de-a lungul timpului cu mult entuziasm încât să te motivez să și pui în aplicare ceea ce te sfătuiesc să faci în propria locuință.

Cum decurge:

Îmi spui care e baiul (ideal pe mail: [email protected]). Dacă ești în pană de idei, poți alege pentru subiect una dintre frazele următoare, de care m-am bătut eu de atâtea ori:

  • Vreau ceva, dar nu știu ce
  • Am prea multe idei și nu știu de unde să încep
  • Mă sufoc în propria casă
  • Nu am timp să caut soluții
  • Vreau ceva ce nu are nimeni
  • Mă limitează faptul că stau în chirie
  • Vreau o schimbare, dar mi-e frică
  • Am o casă plină de greșeli
  • Pare așa gol la mine acasă
  • Am obiecte pe care nu vreau să le arunc, dar nu se potrivesc
  • Sunt hoarder și nu mai încap de tot ce strâng
  • Am cârpit cât am putut și acum casa mea arată ca ultima bancă din clasă
  • Nu știu să combin culori

Dacă ai chef poți detalia în mail, dacă nu scrie-mi unde e locația, o suprafață aproximativă, un număr de telefon și în ce intervale ne putem auzi pentru o discuție scurtă.

Ulterior discuției în care eu îmi fac o idee de ce vrei și tu dacă ai nevoie de ceea ce-ți pot oferi, se facturează și achită plata serviciului după care stabilim întâlnirea, online sau fizic, în care analizez spațiul, dorințele și posibilitățile.

Sesiunile de consultanță în design interior durează în general între o oră și 3 ore, și au prețuri cuprinse între 200 euro și 400 euro, în funcție de timp și complexitate.

O bună parte din idei se vor livra verbal, la fața locului sau în acea discuție video, dar pentru o mai bună înțelegere a acestora, revin în decursul zilelor următoare cu un moodboard și un rezumat explicativ cu câteva detalii de achiziții sau realizare.

După acest rezumat și sugestie vizuală, mă asigur că e pe gustul tău și ai înțeles cum se poate realiza într-o conversație menită să îți urez spor la lucru iar tu ești nerăbdător să închizi să începi să-ți schimbi casa.

Acest pachet este ideal redecorărilor rapide, stabilirii unei direcții, regândirii unui spațiu, ordonării ideilor într-un concept unitar și posibil suficient dacă aveți o afinitate pentru căutări de produse, meșterit sau cunoștințe minime de măsurători și spațialitate.

Dacă nu e suficient și proiectul se dovedește mai complex decât îți permite timpul, energia sau cunoștințele, putem face acest pachet parte din proiectul tău complet de design interior. Trebuie doar să îmi transmiți această nevoie, caz în care plata anterioară se scade din oferta finală, care se realizează în funcție de necesarul de planșe, detalii, implementare, timp și complexitate. Mai multe detalii despre cum se derulează un proiect de design am încercat să explic pe scurt aici , iar la final găsești și un simulator de prețuri pentru acest serviciu.

Ai întrebări sau te-am făcut curios?

Întreabă-mă pe WhatsApp

Iar dacă vrei să auzi mai pe lung cum se desfășoară un proiect de design și poate să înțelegi de ce spun că e dificil să nu mă ia valul vorbind despre pasiunea mea, am început să și vorbesc la cameră, așa că vă aștept și pe Youtube.

Vrej Design Studio Blog
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.